di Cristina Cotarta

Pe lângă munca depusă de lucrătorii sezonieri din agri­cultură și creșterea animalelor, munca în sectorul de îng­rijire a persoanelor în vârstă a fost considerată o muncă esențială, poate că ar trebui să fie mai recunoscută, apre­ciată, remunerată și mai bine reglementată. Majoritatea fe­meilor care lucrează în Italia ca îngrijitoare de bătrâni bol­navi și insuficienți provin din Europa de Est și în special din România. Ele vin la muncă pentru a salva casa de credito­ri, pentru a le oferi copiilor posibilitatea de a studia, pentru a scăpa de o realitate economică și socială fără ieșire, pentru a scăpa de un soț betiv și risipitor sau, pur și simplu, pentru a avea o viață mai bună. Dar nu întotdeauna este așa. Primele date privind stările patologice dobândite de îngrijitore în timpul activității lor în străinătate au fost prezentate în cercetarea a doi psihiatri ucraineni: Andriy Kiselyov și Anatoliy Faifrych. Re­apariția problemelor depresive la îngrijitorele care se întorc în țara lor după ce au lucrat în Italia i-a convins să studieze feno­menul clinic, numindu-l “Sindromul Italia”. Unele femei care s-au întors din Italia, unde au fost angajate în munca grea de îngrijire a bătrânilor sau bolnavilor, conturează un tablou clinic deosebit. Stările de anxietate și depresie prezentate de aceste femei par a fi legate de o fractură profundă a identității, însoțită de slăbirea sentimentelor materne împletite cu sentimente de vinovăție și rușine. În România, la Spitalul de Psihiatrie Socola, specializat în tratamentul bolilor nervoase, sunt internate multe paciente care suferă de “Sindromul Italia”.